Satul Læso e unic in lume. Aici, casele sunt acoperite cu un strat gros de alge marine, avand un aspect cu totul special. Par desprinse din povesti cu hobbiti si parca ascund legende pe care nu le vom cunoaste niciodata.
Si intr-adevar ascund o poveste. Aceste acoperisuri groase de un metru, unele vechi de 300 de ani, dateaza dintr-o perioada in care Læso avea o industrie de sare infloritoare, arata Natural Homes. Insula era, practic, inmuiata in sare. Apa subterana avea o concentratie a sarii de peste 15%, iar in timpul verilor calde si uscate se transforma intr-o intindere nesfarsita de sare.
Cu atata bogatie naturala la dispozitie, localnicii au construit cuptoare, pentru a rafina sarea. Insa aveau nevoie si de combustibil. Au taiat copacii de pe insula, unul cate unul, pana cand nu a mai ramas niciunul in picioare. Fara combustibil, industria de pe insula a murit subit, iar casele au fost maturate de furtunile de nisip. Aerul era atat de impregnat de sare incat nicio planta nu mai crestea.
Insa oamenii erau obligati sa traiasca in continuare in acest mediu ostil. Au inceput sa foloseasca ceea ce natura le daruia din plin: algele. In fapt, o iarba de mare, aceasta ajungea singura la mal, asa ca localnicii o puteau culege fara efort. Lasau frunzele lungi de pana la doi metri, ca niste panglici, sa se usuce in soare, dupa care isi construiau din ele acoperisuri. Legaturile de alge erau treaba femeilor de pe insula.
Nu erau insa usor de realizat. Pentru un metru patrat de acoperis erau necesare circa 300 de kilograme de alge.
Pentru ca aceste alge sunt impregnate cu sare, astfel de acoperisuri sunt extrem de durabile, rezistand fara probleme sute de ani.
Din pacate, insula a mai fost lovita de o nenorocire. In anii 1930, o boala a facut ca algele sa moara si practica acoperirii caselor cu alge a disparut incet-incet. In prezent, din cateva sute de case cu acoperisuri din alge, cat existau la inceputul secolului XX, mai sunt mai putin de 20, dupa cum se arata pe site-ul oficial al satului. Dar si acestea sunt in pericol, pentru ca, intre timp, insula a fost napadita de vegetatie, care creste fara probleme inclusiv in acoperisuri, deteriorandu-le intr-un final.
CITESTE SI: România ascunde trei locuri de o frumusețe ireală, mai puțin cunoscute de oameni, dar unice în lume! Turiștii străini aleg să vină în țara noastră pentru aceste locuri!
Ţara noastră ascunde multe locuri de o frumuseţe ireală, care par desprise din poveşti şi sunt puţin cunoscute. Turistii straini aleg să vină în România pentru că peisajele îi încântă de fiecare dată, iar oamenii sunt foarte primitori şi calzi. Iată 3 locuri din România pe care poate că nu le-ai vizitat, dar trebuie neapărat să o faci:
Podul lui Dumnezeu
Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj natural rutier funcțional la nivel național, traversat de DJ 670 Baia de Aramă-Drobeta Turnu-Severin, fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj). Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.
Legende:
- Din bătrâni se povestește că, aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Peșterii.Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.
- Altă legendă spune ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, punându-i în traistă o găină cu gâtul tăiat, o pâine și un cuțit, acuzându-l de furt. Pe la anul 1370, călugărul era în căutarea unei cascade care i s-a arătat în vis și deasupra careia trebuia să construiască o mănăstire.Din Ponoarele, a plecat la Tismana, unde a ridicat mănăstirea (Mănăstirea Tismana). Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele, să fie fără pești și să o înghită pământul. Și chiar așa s-a întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit 8 mori,iar în ea nu trăiește nici un pește.
- O altă legendă spune că podul a fost construit de Hercule.
Grădina Zmeilor
Grădina Zmeilor (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic și peisagistic), situată în județul Sălaj, pe teritoriul administrativ al comunei Bălan.
Rezervația naturală Grădina Zmeilor a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și se întinde pe o suprafață de 3 hectare.
Arealul „Grădina Zmeilor” prezintă o zonă naturală (din Podișul Someșan, subunitate geomorfologică a Depresiunii colinare transilvane), ce cuprinde un ansamblu neregulat de stânci (Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Moșu, Călugării, Căpitanul, Acul Cleopatrei, Soldații, Eva, Dorobanțul, Degețelul, Sfinxul), cu forme bizare (turnuri, ciuperci, ace, abrupturi stâncoase), dispuse la baza dealului „Dumbrava”.
Formațiunile geologice (atribuite perioadei holocenului) alcătuite din gresii (de culoare cenușiu-gălbuie) cu intercalații de microconglomerate, s-au format prin acțiunile repetate ale aerului (îngheț-dezgheț, vânt, temperatură), apei (spălare, șiroire) și a proceselor gravitaționale (prăbușiri, surpări) desfășurate de-a lungul timpului.
Lacul cu vârtej
Lacul de acumulare Vida este un lac artificial realizat pe Râul Holod (Vida) print-un baraj de anrocamente de 10 m. înălțime.]
Barajul Vida este un baraj de anrocamente de 10 m înălțime, cu o lungime la coronament de 70 m. Pentru evacuarea debitelor maxime, barajul a fost prevăzut cu un deversor tip pâlnie. Barajul a fost terminat în anul 1967.
Pe locul actual al barajului înainte de 1967 se afla cea mai veche moară din satul Luncasprie, numită moara lui Lioliu. Pe acest loc se aflau doar două case, a morarului și fiului acestuia.
Din locul acesta se putea ajunge pe o potecă îngustă în satul Răcaș, sat aflat foarte sus între dealuri.
Lacul de acumulare are un volum de 0,4 milioane m3 și o suprafață de 6 ha. O curiozitate turistica a acestui lac o reprezinta palnia de deversare, cu rolul de a normaliza debitul cand sunt precipitatii abundente in zona.
